LINKSOFT, partener oficial al Federației Române de Baschet

Începând din acest sezon LINKSOFT devine partnener oficial al Federației Române de Baschet. Implicarea noastră în acest sport se datorează identificării noastre cu promovate de baschet.

LINKSOFT, we do it together.

Ambiție, inteligență, agilitate, lucru în echipă, valorile transmise de baschetul modern reprezintă pietre de temelie ale culturii organizaționale promovate de LINKSOFT. Misiunea noastră este de a ne însuși aceste valori la fiecare nivel organizațional, dar și a de le promova în societate atât prin activitatea noastră de zi cu zi, cât și prin baschet.

Ca unul dintre cei mai mari parteneri de implementare Microsoft Dynamics din estul Europei, pentru LINKSOFT conceptul de CRM reprezintă mai mult decât întreținerea unor relații superficale cu clienții. Credem în parteneriate de lungă durată ce aduc valoare pentru toate părțile implicate. De aceea începând cu anul 2022 LINKSOFT își propune să devină unul dintre principalii promoteri ai baschetului Românesc și contribuie la promovarea sportului românesc.

LINKSOFT și Federația Română de Baschet

Ca primă inițiativă de sprijinire a baschetului Românesc, LINKSOFT s-a alăurat Federației Române de Baschet ca partener oficial al Cupei României la Baschet 3×3. Peste 40 de echipe  s-au duelat, la final de 2021, pentru premiile în bani puse la bătaie de către LINKSOFT, ce au fost dirijate către cazurile sociale susținute de fiecare echipă câștigătoare.

Continuarea acestei inițiative s-a materializat anul acesta prin includerea LINKSOFT în lista partenerilor oficiali ai Federației. Astfel, LINKSOFT va fi prezent la toate meciurile desfășurate în campionatele interne și va fi evidențiat pe uniformele brigăzilor de arbitrii ce vor oficia competițiile sportive. Totodată ne alăturăm în sprijinirea campaniilor de calificare ale nationalelor Romaniei la campionatele europene FIBA Eurobaschet.